-
- Şase plecăciuni în faţa lui Freddie Mercury
26.11.2009.
La Hard Rock Cafe, locul unde legendele muzicii trăiesc, este timpul întâlnirii fanilor Queen.În data de 26 noiembrie, şase trupe şi interpreţi îi vor aduce omagiu lui Freddie Mercury. „Tribute to Remember: Freddie Mercury - Friends Will Be Friends" este modul prin care comemorăm plecarea sa şi încercăm să privim spre viitor, cu o faptă bună. Banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi donaţi, prin fundaţia Romanian Angel Appeal, pentru cinci tineri seropozitivi, ţinând cont astfel de dorinţa lui Freddie, aceea de a ne strădui împreună să combatem boala care l-a doborât.
Iniţial am invitat cinci trupe, dar am descoperit încă o fană înflăcărată Freddie Mercury, fără al cărei entuziasm spectacolul ar fi avut de pierdut: Cristina Haios (Impact).
Când trebuie sa vorbesc despre pasiunea mea pentru muzica Queen şi flamboiantul Freddie, rămân de obicei fără cuvinte... E greu să exprim, în limitele vocabularului, ceva care s-a construit în ani şi ani şi deja face parte din structura mea. Iubesc cu tot sufletul meu muzica Queen şi unul din visele mele nemărturisite a fost să-l pot omagia pe Freddie Mercury în mod public. Cel mai greu mi-e să aleg doar câteva piese, căci toate îmi sunt dragi şi le redescopăr mereu cu aceeaşi pasiune. Profesorul Mercury m-a învăţat să cânt până la epuizare. Aşa am de gând să-l omagiez. Fără cuvinte. Doar sunete.
O ştim şi o aplaudăm ca trupă latino de top. Mandinga ne surprinde şi de această dată, acceptând provocarea de a interpreta în stil propriu piese din repertoriul Queen.
Ne bucurăm când suntem invitaţi să luăm parte la lucruri mari. Acest Tribute to Remember dedicat lui Freddie Mercury va fi într-adevăr ceva ce ne va satisface ca artişti. E o provocare să cânţi piesele unor legende şi o vom face cu o deplină recunoştinţă pentru moştenirea muzicală pe care acestea le reprezintă. O să oferim o interpretare a pieselor destul de inedită, care probabil va surprinde audienţa. Freddie Mercury a fost un model inspiraţional pentru mulţi. Noi am crescut cu muzica lui şi a celor de la Queen. Nu contează ce stil muzical cânţi şi asculţi, iubeşti piesele lor de la început. Faptul că evenimentul are şi o latură caritabilă îl face şi mai special. Susţinem - alături de organizatori şi de celelalte trupe care vor cânta la Hard Rock Café - această cauză, şi ne dorim ca la sfârşitul serii aportul nostru să conteze pentru fundaţia Romanian Angel Appeal şi pentru cei cinci copii bolnavi. 5 cazuri de tineri seropozitivi.
Cortez este trupa care îl omagiază în fiecare concert pe marele Freddie, aşa că, invitaţia de a-şi da tributul a fost de la sine înţeleasă. Cei cinci muzicieni au răspuns pe măsură.
Queen este o culme greu de atins. Muzica, show-ul, vocea lui Freddie Mercury, fiecare instrumentist luat în parte, totul este bijuterie! Freddie Mercury este unul din simbolurile secolului trecut, original în ţinută, atitudine, drum de viaţă, crez. Pentru orice trupă este un "must" plecăciunea către Freddie şi Queen, dar este şi o onoare. Atunci când toate acestea au şi un scop caritabil, nu credem că e vreo trupă care să poată refuza.
26 noiembrie e data când, noi toţi, cei care vom fi la Hard Rock Café, vom face o faptă bună, dar ne vom şi simţi excelent. Şi trupa Cortez va face show!
La rândul lui, Dan Helciug, om de show, pregăteşte, împreună cu Corul Acapella, o surpriză.
Dan Helciug: Întodeauna Spitalul de Urgenţă s-a implicat în acţiuni caritabile. Dorim să ajutăm cât putem pe cei care au nevoie de sprijin, mai ales în vremurile astea de criză. Considerăm ca fiecare om, indiferent de statutul lui social, trebuie să se implice într-un fel sau altul când e vorba de ajutorarea semenilor lui. În afară de asta, eu sunt un mare fan Freddie Mercury.
Corul Acapella: Am mai făcut piese cross over în zona muzicii rock şi pop , fiind mereu deschişi pentru cântări diverse, dar această colaborare cu Dan Helciug este inedită, iar melodia aleasă - "Bohemian Rapsody" - este una din preferatele noastre. Chiar dacă venim din zona mucizii clasice, Queen este pe lista noastră de trupe iubite pentru felul inedit de a cânta rock simfonic - acesta fiind primul motiv pentru care ne-am dorit să participăm la acest tribut. De asemenea, am luat parte la nenumărate evenimente caritabile şi ne bucurăm de fiecare că putem face un bine
Trooper, formaţie iubită a rock-ului românesc va încinge chitarele pentru acest eveniment. Aurelian Dincă, unul dintre chitariştii Trooper, declară:
Queen a fost printre primele formaţii de rock pe care le-am ascultat vreodată. Când eram mici, eu şi fratele meu primiserăm cadou o bandă veche de magnetofon de la unchiul nostru, pe care era şi piesa "Crazy Little Thing Called Love", alături de multe melodii semnate Elvis şi Beatles. Ne-a făcut curioşi şi am căutat mai multe discuri cu acea trupă, despre care am aflat că se numea Queen. Am pus imediat după Revoluţie mâna pe o casetă audio cu Queen - "News Of The World". Când i-am dat play, a început cu "We Will Rock You" şi a continuat cu "We Are The Champions". Am devenit fani instantaneu. În scurt timp ne-am familiarizat cu întreaga discografie Queen, iar muzica lor ne insoţeste pe drumurile patriei până în ziua de azi. E simplu de remarcat influenţa enormă pe care au avut-o asupra muzicii aceşti patru muzicieni. S-a văzut şi pe vremea când erau în vârful lumii, s-a văzut şi după ce Freddie, unul dintre cei mai mari frontmani ai lumii, a plecat dintre noi. Vom încerca să aducem un modest tribut muzical acestui om şi formaţiei sale unice şi irepetabile.
Julie demonstrează că tânăra generaţie cunoaşte valoarea legendelor.
Mă bucur că am fost invitată să particip la evenimentul tribut pentru Freddie Mercury, întrucât este şansa mea de a cânta alături de formaţii cunoscute, plus că este prima dată când cânt alături de trupa condusă de bunul meu prieten Bubu. Chiar dacă eu nu am prins perioada lui Freddie Mercury, totuşi muzica lui mă inspiră şi este o lecţie foarte bună pentru mine, mai ales că şi eu îmi voi lansa în curând cu un single. Mă bucur că prin muzică reuşesc să aduc bucurie în sufletele unor tineri talentaţi şi în acea seară voi veni cu toţi prietenii şi colegii mei de la liceul "Jean Monnet", care mă vor susţine. Sper ca împreună să putem împlini visele tinerilor pentru care cântăm.
Trupa Crispus - The Art of Fire va susţine câteva momente de acrobaţie şi animaţie cu focul, pe muzica lui Freedie, adăugând astfel evenimentului mai multă adrenalină.
Ne-a bucurat invitaţia de a participa la acest eveniment şi vrem să facem din seara de 26 noiembrie ceva special. Trupa Crispus susţine evenimentele ce luptă pentru o cauză bună, iar Tribute to Remember: Freddie Mercury este un astfel de eveniment. Dacă celelalte trupe participante vor aduce muzica lui Freddie pe scena din Hard Rock, noi vom aduce simţământul şi senzaţia pe care această muzică o transmite. Şi vom face asta aşa cum ştim noi cel mai bine: prin foc!Şase trupe şi interpreţi îl vor celebra prin muzică pe cel care a fost marele Freddie Mercury. Fiecare o va face în stilul propriu, interpretând câteva melodii din repertoriul Queen. Vin din zone stilistice foarte diferite (de la rock, la latino), dar toţi sunt muzicieni talentaţi şi valoroşi. Împreună, încercăm să demostrăm că muzica ne uneşte, că prietenii sunt prieteni, indiferent de nuanţe şi diferenţe. Toţi cei care s-au simţit vreodată apropiaţi de Freddie Mercury, ascultându-i muzica, sunt invitaţi să ne fie prieteni în seara de 26 noiembrie, la Hard Rock Cafe.
Mulţumim partenerilor noştri: Europa Fm, Music Channel, Sapte Seri, Gala PR, Musitech, Revista Sunete, Realitatea Tv, Port.ro, Metropotam.ro
-
Comentarii
theres only one...freddieiliemarius | 2010-01-13 00:02:45Cand intrebi 50 de fani ai unei formatii care este melodia lor preferata,iar fiecare iti spune o alta melodie, aceia nu pot fi decat fanii trupei Queen. Cred ca este cea mai buna definitie :)Championsqfreddie | 2009-11-30 02:31:50A fost un eveniment fabulos, bine organizat, cu vedete si o sala plina cantand Queen :)Super seara!anaroxanica | 2009-11-27 06:48:52Am fost aseara acolo si am fost incantata sa vad ca inca mai sunt atatia fani ai muzicii Queen !!!
